Sunt pedepsita.

Deci, n-am timp sa scriu ca lumea, nici macar cu diacrtice si trebuie sa se intoarca tata.

Si da, sunt pedepsita. Nu stiu cand revin, dar am o rugaminte.

Nu ma uitati, bine? :o3

Pa.

It's real?

Oare al câtelea post în care mă voi plânge va fi ăsta. Ah, nu ştiu.

Nu stresez lumea? Şi ce? Ai impresia că mi-am făcut blog doar pentru aşa zişii urmăritori?

Nu, cu părere de rău îţi spun că nu. Mi-am făcut blogul ca să mă descarc. Dacă ei binevoiesc să intre şi să citească, deja nu mă mai priveşte pe mine.

Dar tu ştii acum la fel de bine că şi mine că nu de asta postez iar. Ştii şi tu că încă e vorba de el. Nu am dormit mai deloc azi-noapte, am plâns până pe la două, apoi m-am trezit la opt.

Tot dorul ăla începe să se transforme în nervi. În ură, ce-aş putea tinde să cred că e gelozie, şi poate e, dar încetul cu încetul nu va mai fi.

O să mă răzbun?

Nu, răzbunarea e arma prostului, so... N-aş face aşa ceva. Până ieri îmi reproşam că e doar vina mea, dar nu e. Azi deja încep să gândesc la rece, şi cred că vina e oarecum împărţită. Ne aparţine amândurora câte puţin. Da, aşa cred acum.

De ce am scris postul ăsta? Ei uite aşa, de umplutură, că mor de somn.

xoxo, Abi.

Iubesc un vis~.

Iubesc un vis…

Acum un an eram fericită şi chipul meu emana numai emoţii pozitive. Acum un an nu aş fi crezut că te voi întâlni în circumstanţele în care am făcut-o.

A fost o prostie, de ce oare am crezut că dragostea la distanţă chiar merge? De ce oare te-am iubit aşa de mult, încât am dat cu piciorul la tot ce era în jurul meu?

Cred că răspunsul eşti tu. Pentru că au fost luni întregi în care eu nu mai voiam să aud de nimeni în afară de tine. Pentru că erai singurul de care-mi păsa şi atunci, mi-aş fi dat şi viaţa ca să te salvez pe tine fără să mă gândesc de două ori.

Cât de mult am plâns din cauza ta, numai eu ştiu. De câte nopţi albe am avut parte, tot numai eu ştiu. Şi asta pentru că te iubeam, iar tu erai cu alta.

Am încercat să te ignor, să te uit şi să fiu cu alt băiat. Mare prostie…

Mai rău mă simţeam; din ce în ce mai singură, din ce în ce mai pustiită şi mai lipsită de vlagă.

Dacă înainte eram sufletul petrecerii, acum nici nu mai voiam să stau de vorbă cu cineva. Îmi era greu să te ştiu cu alta şi îmi repetam într-una că dacă tu eşti fericit, atunci şi eu sunt.

Când vorbeai cu mine încercam să fiu eu însumi, să fiu veselă, dar cu timpul şmecheria mea nu mai ţinea.

Tristeţea şi melaconlia ce mă cuprinseseră erau deja prea mari pentru a mai putea râde, iar la un moment dat a trebuit să-ţi spun tot adevărul. Ţi-am spus să mă uiţi, cum că aşa ar fi mai bine, dar tu nu ai vrut s-o faci.

Mereu mă gândeam că tu eşti doar un vis, că nu eşti real, iar dimineaţă când mă voi trezi, ochii nu mă vor mai ustura aşa de tare.

Mă amăgeam într-una. De Revelion eu eram singura care plângea, pentru că tu erai cu alta, şi nu cu mine. În acea noapte mi-ai spus că mă iubeşti. Că eu sunt totul pentru tine, dar că n-ai avut curaj să-mi spui.

O lună mai târziu redevenisem cea dinainte. Fata zăpăcită şi plină de viaţă care-i făcea pe toţi să zâmbească chiar şi prin simpla ei prezenţă.

Au urmat luni de zile în care simţeam că pluteam, totul era roz şi aveam fluturaşi în stomac ori de câte ori vorbeam cu tine. Erai perfect în ochii mei, de neegalat. Nimeni nu mai conta pentru mine, eu te vedeam pe tine şi atât.

Când ne-am despărţit nu am plâns. Ştiam că vom mai vorbi, dar eu mai ştiam şi că în viaţa mea nu va exista un alt băiat prea curând. Cine ar fi crezut că în viaţa ta va exista o alta…

O lună mai târziu am aflat de acea „altă”. Şi mi-au dat lacrimile fără să vreau.

Incontrolabil am început să plâng. Nu-mi venea să cred. Începeam să cred că eu am fost doar o „alta” din viaţa ta. Nu mai aveam poftă de mâncare şi aveam impresia că universul meu s-a prăbuşit.

Zilele treceau iar eu continuam să plâng. Nu ştiam ce e cu mine.

Când în sfârşit am zâmbit din nou, am decis să accept ajutorul prietenilor. Adică să mă ajute prin simplul fapt că stau cu mine.

Câteva zile mai târziu am simţit că încep să mă recompun…

Am ajuns la concluzia că tu ai fost un vis. Un vis frumos la momentul lui, dar care acum e spulberat şi aruncat într-o lădiţă din inima mea. Păstrez acolo toate amintirile cu tine, nu vreau să uit nimic. Nu regret nici măcar o clipă că te-am iubit ca o nebună, meritai probabil.

Şi totuşi, încă pot spune cu sinceritate că iubesc un vis…

Aiurea.

Cât de mult simt nevoia să-ţi vorbesc...

O durere cumplită îmi acaparează întreg sufletul aruncându-mă într-un loc aşa pustiu şi întunecat...

Abia ieri ţi-am dat ignore, dar ştii?; Ştii tu oare cât de dor îmi e de tine? Ştii tu oare cât am plâns de ieri până azi? Oare ştii cât de tare mă ustură ochii şi cât de tare mi se strânge stomacul când mă gândesc la tine?

Şi cum să nu mă gândesc la tine când, cândva tu îmi alcătuiai întreg universul? Erai al meu, şi eu a ta şi nimeni şi nimic nu mai conta. Te iubeam cum erai, şi acum îţi simt lipsa cel mai mult.

Tu nu mai eşti lângă mine să-mi spui că mă iubeşti. Să-ţi simt respitaţia caldă şi calmă pe gâtul meu. Să mă ţii în braţe şi toate cele.

Şi nu mă ascund. De ce să ascund că încă te iubesc? De ce să ascund că plâng şi că mă doare că ce-mi şopteai mie, o să-i şopteşti ei? Nu are rost. Ai rămas ceva important în viaţa mea.

Acum, aş vrea să plâng, îţi jur. Dar nu mai am lacrimi pentru a o face.

Şi nu încerc nici măcar o clipă să te uit. Poate să-mi amintesc mai mult de tine. O să te păstrez în amintiri, e dreptul meu. Ai însemnat prea mult ca să pot şterge totul cu buretele. Pur şi simplu nu pot.

Şi e a enşpe mia oară când scriu despre tine azi, ca să mă descarc. Tu nu mai eşti aici să mă critici, iar pe Y!M ţi-am dat ignore. Azi, am încercat să te uit. Şi am ieţit în oraş, dar când m-am întors simţeam nevoia să-ţi povestesc ce am facut, dar tu eşti ocupat cu ea...

Şi m-ai lăsat aşa, într-un ocean de lacrimi, cu multe mâini aşezându-se pe umărul meu ţi repetându-mi că tu nu m-ai meritat nici-o secundă. Dar ştii? Oare ştii cât de greu îmi e?

Ce amalgam de sentimente. Încă te iubesc, dar te urăsc că m-ai lăsat singură.

Aşa, şi?

Mi-a spus azi cineva, în fine ieri, dintre cei care mi-au citit bloguleţul că am folosit un limbaj puţin cam vulgar. Iar eu le-am răspuns printr-o întrebare "Aşa, şi?". Nu pricep ce-i fute pe alţii grija de cum vorbesc eu. Din moment ce pe mine mă doare fix în cur de ei, ar trebui să fie sentiment reciproc.

Da' nu frate, cum să se mai bage şi ei în seamă, să se facă remarcaţi şi să se laude încă o dată cu viaţa lor perfectă, magnifică, superbă, au luat ca subiect de discuţie bloguleţul meu.

En fin'. Am fost destul de nesimţită cu ei, că doh, asta merită.

Sunt o nesimţită. Sunt o ipocrită, sunt o ce vreţi voi. Dar măcar nu sunt o târfă, nu sunt o mincinoasă, nu sunt o prefăcută, etc.

Da'da. Am învăţat să spun lucrurilor pe nume chiar dacă doare. Voi m-aţi învăţat.

Azi am plâns, fiindcă am avut eu motivul meu. Sau nu a fost chiar un motiv, ideea e că am plâns şi punct. Câţi au venit să mă întrebe ce am?

Unul, poate doi.

Scutiţi-mă, bine?

Gata, cât mai am de gând să vă jignesc? Mult şi bine, că meritaţi, dar acum mă opresc aici.

Fără alte răhăţişuri, pa'pa.

Just a fucking life.

Am mai menţionat oare vreodată de părţile alea a vieţii...cum să le numesc? Ah, da; de căcat.

Adică vreau să mă refer sincer la acea parte a vieţii pe care toţi vreţi să o ascundeţi vrând să arătaţi că sunteţi perfecţi. Că aveţi vieţi perfecte şi că vă pricepeţi la de toate, bla, bla. Hai, mă lăsaţi?

Sunt de la foarte sătulă în sus de aşa ceva. De oameni prefăcuţi şi de mincinoşi. Poate că viaţa m-a lovit mai rău azi decât o făcea de obicei. Şi poate că mă doare prea tare şi nu voi putea trece peste foarte repede, dar asta nu înseamnă că fac pe perfecta. De ce să ascund că mă doare?

De ce să-ţi spun că mă doare undeva, şi să râd în hohote, când, de fapt îmi vine să plâng.

Sunt atât de sătulă de vieţile voastre perfecte, în care ştiţi să faceţi de toate, sunteţi aşa frumoşi şi populari, etc. Nişte prefăcuţi de care a ajuns să mă doară fix în cur. Da! Exact aşa cum aţi auzit.

Oare câtor persoane le-a păsat de mine atunci când eu am plâns? Câte persoane au venit să mă bată pe umăr şi să-mi spună "Va fi bine..."? Una, două?.

Dar voi mereu aţi avut parte de compania mea când v-a fost rău.

Dar nu mai pot. Nu mai pot să zâmesc când îmi vine să zbier. Şi n-am să mai tac. O să vă spun în faţă că sunteţi nişte pramatii. Şi da, îmi permit să vă numesc aşa, în fond, cine-mi interzice?

Aveţi impresia că mă cred mai cul decât voi? Da, mă cred. Ştiţi de ce? Pentru că eu am învăţat să trec singură peste toate, nu ca voi. Nişte ţaţe şi curvari. Superb! Cât sarcasm în vorbele mele.

Şi cam atât. Starea mea e din ce în ce mai aiurea. Mă simt naşpa. Şi ce? Pasă cuiva cumva?

Insipira~tieee.

So, cine a spus că nu sunt zăpăcită era clar că avea ceva problemuţe ori era la fel de zăpăcit ca şi mine.

Ah, dacă te întrebi ce fac, îţi răspund sincer că fac bine. Mă simt bine, chiar foarte bine.

Chiar ieri am ieşit afară, dar azi am făcut curăţenie şi sunt frântă. După am făcut un duş, bine meritat.

Mai trebuie să menţionez că am stat cel puţin jumătate de oră la duş?. : ))

Apoi... Aaa, da. Voiam să vă spun despre inspiraţie. Păi, eram ieri afară şi le văzusem pe "pipiţe", şi ca să nu fim prea nesimţite le-am alintat "papaya". Nu ştiu de unde ne-a venit chestia asta, dar ne amuză îngrozitor. Azi nu cred că mai dau eu pe-afară că sincer, am o febră musculară greu de descris în cuvinte.

Cred că o să scriu... Da! O să scriu. Până mă dor degetele de nu mai pot. Şi totuşi mă gândesc că n-am mai lepşuit de mult pe aici.

Ştii ceva? O să lepşuiesc.

Şi ma tund, da'da, sau cel puţin aşa cred.

Dar voi vorbi altă dată despre asta.

Pa'pa.

Chiar~?

Haa haa, am impresia ca lumea s-a intors cu susul in jos, or something like this. De ce?

Ah, pentru ca fata pe care toti o considerau ingeras, acum "se iubeste" cu doi baieti. Nu imi vine sa cred ce a ajuns, chiar nu o credeam asa, dar cu "pitzy" prin preajma ei nu ma mira aproape deloc.

Da'da. De ce scriu despre ea? Nu stiu, poate pentru ca sunt satula de cele ca ea si simt nevoia sa ma descarc. Si unde altundeva decat aici?

Daca s-ar auzi vorbe cum ca as fi invidioasa pe ea, cred ca as putea sa rad si cu dosul, desi sper sa nu se ajunga atat de departe.

Cum "pitzy" nu ma suporta deloc a incercat sa-l fure pe cel pe care-l iubesc eu. Ah, dar faza e ca eu nu-l iubesc pe baiatul cu care ea s-a cuplat. Mie mi se pare simpatic prietenul lui cel mai bun. A cam luat teapa, sau s-a informat gresit. : )).

Chiar ieri vorbeam cu Dia, cand ne plimbam si am aprobat clar ca nu am nimic cu "pitzy". Atata tot, ca ma enerveaza ca se crede superioara noua. Si nu e, din contra.

Ideea e ca....nu am nimic cu viata ei, in comparatie cu Dia, pe care o deranjeaza totul la "pitzy".

As vrea sa continui, dar trebuie sa plec, poate revin cu un edit, sau las pur si simplu asa.

I'm craaa~zy!

Bau!.

Cine a spus ca sunt normala la cap, s-a inselat amarnic. Doh, nu spun ca sunt nebuna in sensul de "trimite-o dom'le la ospiciu", ci doar putin [mai mult] zapacita. De exemplu azi, cand am iesit afara nu am putut sta locului.

Desigur ca am iesit in pantaloni scurti si tricoul ala mov, ca numa' ala mai era normal. : ))

Cand am vazut-o pe Kitty cu tocuri imi venea sa ma urc pe pereti, deci pur si simplu am trimis-o sa se schimbe. Are numa' paispe' ani, ce pufuletii mei?

Asaa, apoi am luat-o pe straduta aia, atat de cunoscuta mie... Unde l-am cunoscut pe el, si unde mi-am dat seama acum doi ani ca-l plac. En fin'. Acum ma doare undeva de el. :]].

Acolo, erau doua dintre scumpele mele colegute, le-as da numele, dar stiu ca ele imi citesc absolut fiecare postare de pe blog, asa ca se simt. ^^

Daaa, aia mai "pitzy" cum scrie ea, credea ca ma face geloasa. De fapt, el credea ca ma poate face geloasa cu "pitzy". N-a fost sa fie.

Dupa cateva portii bune de ras, mai ales cand Dia a sarit si s-a impiedicat de un pietroi, oh Doamne, a fost super.

In scara, cand sa vin acasa, ca logic ca intr-un oras ca asta (desi e posibil sa se intample oriunde), e plin, dar plin de tantari, daa, am deviat de la subiect. In scara la mine era "gasca vesela". Adica gasca fostei mele "bff". De ce fosta? Ei bine, pot spune ca am fost sincera, si am pus suflet, dar acum tot ce a ramas e o prietenie fumata.

Dar nu asta e ideea. Scumpul iubitel al fostei "my bff" folosea niste replici de agatat scarboase cu mine. M-am intors, si m-am strambat in felul meu, atat de tipic, atat de dulce, cum spun toti.

Am urcat in lift si l-am lasat sa vorbeasca singur. Sincer, nu-l pot suporta. ^>^.

Eeei, cam atat azi, desi as mai fi avut multe de zis, ma opresc aici.

Daca as putea, ce as vrea sa fiu?

O floare: Orhidee salbatica.
Un anotimp: Vara.
O culoare: Violet.
Un animal: Papagal.
Un obiect vestimentar: Pantaloni scurti.
O piesa de mobilier: Canapea.
O piesa muzicala: Chriss si Allexandra - Strig spre tine.
Un vers: "Am cerut de la viata mai mult decat mi-a oferit, si-am stiut s-o fut in gura ca sa-mi dea ce mi-am dorit"

Un peisaj: O dupa amiaza insorita pe camp.
Un obiect: Telefonul mobil.
Un instrument muzical: Pianul.
Un copac: Nuc.
Un oras: Iasi.
O persoana publica: Madonna.
O alta persoana apropiata: -
O carte: La rascruce de vanturi.
Un fel de mâncare: Cartofi prajiti.
Un super erou: X-Men.
Un fenomen al naturii: Ploaia.
O masina: -
Un fruct: Marul.
O parte a corpului: Ochi.
Un film: Carrie.

O leapsa...

E ca o febra, dar ma plictisesc. So...

1. In momentele cele mai dificile si in care simti nevoia sa te ajute cineva, la cine te gandesti prima oara?

La parinti si apoi la prieteni apropiati.

2. Daca ai putea fi, o zi, oricine ai vrea tu, cine ai fi? De ce? Ce ai face?

As vrea sa fiu Gabi, pentru ca pare o persoana foarte dubioasa. As vrea sa stiu ce gandeste.

3. Daca ar fi sa poti schimba o persoana cine ar fi aceea?

Nu as vrea sa schimb pe nimeni. Toti sunt speciali in felul lor.

4. Ce ai face pentru linistea ta sufleteasca?

Absolut orice as stii ca imi ofera acea liniste.

5. Care crezi ca a fost pana acum cel mai important moment al vietii tale?

Nu stiu. Ca m-am nascut si ca sunt sanatoasa.

Alta leapsa *again*. : ))

1. Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici al 4-lea rând:
"Tii mult la el, nu-i asa?"

2. Fără să verificaţi, cât e ora?

Noua si douazeci.

3. Verificaţi!

Zece fara douazeci

4. Cum sunteţi îmbrăcat(ă)?

Pantaloni scurti si tricou.

5. Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi?

La poze pe nea' google.

6. Ce zgomot auziţi în afară de cel al calculatorului?

Al televizorului.

7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?

Acum doua ore, la magazin. Sa-mi cumpar fructe.

8. Ce aţi visat ieri noapte?

Nu stiu daca am visat ceva. Eram foarte obosita.

9. Când aţi râs ultima dată?

Acum o ora, de Olivia.

10. Ce aveţi pe pereţii încăperii în care sunteţi?

Blietele cu tot felul de citate, si o poza cu mine pe care mama insista sa o las acolo.

11. Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?

Multe carti.

12. Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?

Carrie.

13. Aţi văzut ceva neobişnuit astăzi?

Azi nu. Ieri, da. Pe Gabi pe bicicleta.

14. Ce părere aveţi despre acest chestionar?

Nu stiu. E in regula.

15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă!

Am uitat sa-i spun "La multi ani" lu' Deni pe doi.

16. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba despre o fetiţă?

Irina

17. Şi dacă ar fi vorba de un băiat?

Gabriel

18. V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate?

Nu chiar.

19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului?

"Iti mai ofer o a doua sansa. Nu o irosi"

20. Dacă aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce aţi schimba?

Sa fie ceva mai multa cultura in lume, cel putin in generatia mea.

21. Vă place să dansaţi?

Foarte mult!

22. George Bush?

Yap. And Barack Obama. Nici cum dom'le. Just Abi.

23. Ce aţi văzut la televizor ultima dată?

Tom si Jerry.

24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să primească acest chestionar?

Nu are importanta. Si eu il am din alta parte, deci nu e "privat".

It's summer...

Da, e vara de ceva vreme si eu doar acum scriu despre asta. Adevarul e ca am fost cufundata intr-o stare destul de melancolica pana acum. As putea spune ca doream sa fiu singura...

Dar singura intr-un mod inspaimantator, sau cel putin asa mi se pare acum. Nu doream sa ies afara, nu voiam sa vorbesc cu nimeni. Eram doar eu si cu mine, si imi era de ajuns.

Cand imi faceam bagajele pentru a pleca la mare, ma bufnea plansul. Pur si simplu nu voiam sa plec. Stiam ce ma astepta. Atat de multi oameni, agitatie, soare, caldura, multa lumina... Intr-un cuvant, erau toate lucrurile de care eu ma ferisem pana atunci...

Tot drumul mi-a fost rau, doar mie. Restul se simteau bine. Deci eu am dormit sapte ore incontinuu'. Cand am ajuns, cei de la receptia hotelului mi-au facut mii de draci, incat credeam ca sunt pregatita sa fac un scandal, sa stie ca am ajuns in pufuletii mei la hotel.

Dupa ce am fost morocanoasa cu toata lumea, am inceput sa ma mai "domesticesc" si eu. Iar doua zile dupa ce am ajuns mi-a revenit optimismul inapoi. Am redevenit aceeasi Abi pe care o stiau toti. Aceeasi Abi care atunci cand trebuia sa planga, radea si cand trebuia sa rada...radea. Cu alte cuvinte, acea Abi care invingea lacrima cu un zambet, indiferent cat de mult o durea.

Da, mereu am fost asa. Niciodata nu mi-a placut sa arat cat de tare ma doare un anumit lucru.

In fine, cum spuneam, doua zile mai tarziu am redevenit eu. M-am recompus...

M-am intors acasa mult mai optimista, si am putut exclama cu un zambet pana la urechi :"E vara!"

I`m baa~ck!

Da'da. Va fu dor de mine? Eh, dar chiar nu mai conteaza, caci sunt aici.

Nu mai plec de acasa cel putin doi ani. : )). Eh, exagerez. Acum ce sa fac?

Aaa, da, sa ma mandresc cu, cum a fost la mare. Doh, cum sa fie, valuri, multa apa, mult nisip, soare, aer sarat, agitatie, preturi exorbitante, si totusi produse carora nu le poti rezista si asa mai departe.

A fost frumos, putin obositor, dar daca pun la socoteala faptul ca scumpul meu verisor a facut insolatie inseamna ca am avut parte de ceva mai multa oboseala.

Si daca mai pun la socoteala si faptul ca a fost un hotel cu o organizare de tot cacatu' e clar.

Apoi, era logic ca m-am prajit ca nu stiu ce, desi m-am dat cu crema de protectie.

Frumos e ca am inceput sa ma distrez mai tare cand deja era vacanta pe sfarsite. Tipic mie.

Altceva? Ah, nimic nou. Viata mea "personala" , referindu-ma la baieti, e prea plictisitoare pentru a fi facut publica. : ))

Altă nebunie.~

Vă fu dor de mine?. Eh, asta nu prea are importanţă că de mine oricum nu scăpaţi. :]].

Deeci, mie mi-a fost cam lene să mai scriu câte ceva, pentru că, cred că motivul e vacanţa. Dar nu de asta m-am apucat eu să scriu acum. Faza e că voiam să mă laud [geamnouu] că scriu un nou fic cu "my Babayonce". :]]. Şi, cum spuneam, am decis să scriu eu primul capitol, din perspectiva lui Amie, şi am fost foarte dezamăgită de el. Aşa că, şi prin urmare, azi mă apuc să-l fac din nou, cuz' ce-am făcut eu acolo e un dezastru total. :]]

Şi, în rest nu cred că e nimic nou. Poate doar că aştept să ajungă Alee acasă din Germania, să pot face nextu' la "Life is a kinky bitch". Ah, de ce nu-l fac acum? Simplu. Pentru că pc-ul meu a fost făcut din nou şi am pierdut tot.

Mă gândesc că ar trebui să mă apuc să fac nextul şi la "Oare cât?".... Dar am timp, în fond , e vacanţă.

Apoi, nimic nou. Poate doar să mă laud că mi-a ieşit schema de la handbal, la care m-am chinuit două săptămâni cu Denisuca.

Şii, că mă descurc mai bine cu skate'ul. :].

So, cam atât.

Love, Abi. :]]