Iubesc un vis~.

Iubesc un vis…

Acum un an eram fericită şi chipul meu emana numai emoţii pozitive. Acum un an nu aş fi crezut că te voi întâlni în circumstanţele în care am făcut-o.

A fost o prostie, de ce oare am crezut că dragostea la distanţă chiar merge? De ce oare te-am iubit aşa de mult, încât am dat cu piciorul la tot ce era în jurul meu?

Cred că răspunsul eşti tu. Pentru că au fost luni întregi în care eu nu mai voiam să aud de nimeni în afară de tine. Pentru că erai singurul de care-mi păsa şi atunci, mi-aş fi dat şi viaţa ca să te salvez pe tine fără să mă gândesc de două ori.

Cât de mult am plâns din cauza ta, numai eu ştiu. De câte nopţi albe am avut parte, tot numai eu ştiu. Şi asta pentru că te iubeam, iar tu erai cu alta.

Am încercat să te ignor, să te uit şi să fiu cu alt băiat. Mare prostie…

Mai rău mă simţeam; din ce în ce mai singură, din ce în ce mai pustiită şi mai lipsită de vlagă.

Dacă înainte eram sufletul petrecerii, acum nici nu mai voiam să stau de vorbă cu cineva. Îmi era greu să te ştiu cu alta şi îmi repetam într-una că dacă tu eşti fericit, atunci şi eu sunt.

Când vorbeai cu mine încercam să fiu eu însumi, să fiu veselă, dar cu timpul şmecheria mea nu mai ţinea.

Tristeţea şi melaconlia ce mă cuprinseseră erau deja prea mari pentru a mai putea râde, iar la un moment dat a trebuit să-ţi spun tot adevărul. Ţi-am spus să mă uiţi, cum că aşa ar fi mai bine, dar tu nu ai vrut s-o faci.

Mereu mă gândeam că tu eşti doar un vis, că nu eşti real, iar dimineaţă când mă voi trezi, ochii nu mă vor mai ustura aşa de tare.

Mă amăgeam într-una. De Revelion eu eram singura care plângea, pentru că tu erai cu alta, şi nu cu mine. În acea noapte mi-ai spus că mă iubeşti. Că eu sunt totul pentru tine, dar că n-ai avut curaj să-mi spui.

O lună mai târziu redevenisem cea dinainte. Fata zăpăcită şi plină de viaţă care-i făcea pe toţi să zâmbească chiar şi prin simpla ei prezenţă.

Au urmat luni de zile în care simţeam că pluteam, totul era roz şi aveam fluturaşi în stomac ori de câte ori vorbeam cu tine. Erai perfect în ochii mei, de neegalat. Nimeni nu mai conta pentru mine, eu te vedeam pe tine şi atât.

Când ne-am despărţit nu am plâns. Ştiam că vom mai vorbi, dar eu mai ştiam şi că în viaţa mea nu va exista un alt băiat prea curând. Cine ar fi crezut că în viaţa ta va exista o alta…

O lună mai târziu am aflat de acea „altă”. Şi mi-au dat lacrimile fără să vreau.

Incontrolabil am început să plâng. Nu-mi venea să cred. Începeam să cred că eu am fost doar o „alta” din viaţa ta. Nu mai aveam poftă de mâncare şi aveam impresia că universul meu s-a prăbuşit.

Zilele treceau iar eu continuam să plâng. Nu ştiam ce e cu mine.

Când în sfârşit am zâmbit din nou, am decis să accept ajutorul prietenilor. Adică să mă ajute prin simplul fapt că stau cu mine.

Câteva zile mai târziu am simţit că încep să mă recompun…

Am ajuns la concluzia că tu ai fost un vis. Un vis frumos la momentul lui, dar care acum e spulberat şi aruncat într-o lădiţă din inima mea. Păstrez acolo toate amintirile cu tine, nu vreau să uit nimic. Nu regret nici măcar o clipă că te-am iubit ca o nebună, meritai probabil.

Şi totuşi, încă pot spune cu sinceritate că iubesc un vis…