Oare al câtelea post în care mă voi plânge va fi ăsta. Ah, nu ştiu.
Nu stresez lumea? Şi ce? Ai impresia că mi-am făcut blog doar pentru aşa zişii urmăritori?
Nu, cu părere de rău îţi spun că nu. Mi-am făcut blogul ca să mă descarc. Dacă ei binevoiesc să intre şi să citească, deja nu mă mai priveşte pe mine.
Dar tu ştii acum la fel de bine că şi mine că nu de asta postez iar. Ştii şi tu că încă e vorba de el. Nu am dormit mai deloc azi-noapte, am plâns până pe la două, apoi m-am trezit la opt.
Tot dorul ăla începe să se transforme în nervi. În ură, ce-aş putea tinde să cred că e gelozie, şi poate e, dar încetul cu încetul nu va mai fi.
O să mă răzbun?
Nu, răzbunarea e arma prostului, so... N-aş face aşa ceva. Până ieri îmi reproşam că e doar vina mea, dar nu e. Azi deja încep să gândesc la rece, şi cred că vina e oarecum împărţită. Ne aparţine amândurora câte puţin. Da, aşa cred acum.
De ce am scris postul ăsta? Ei uite aşa, de umplutură, că mor de somn.
xoxo, Abi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu