Am mai menţionat oare vreodată de părţile alea a vieţii...cum să le numesc? Ah, da; de căcat.
Adică vreau să mă refer sincer la acea parte a vieţii pe care toţi vreţi să o ascundeţi vrând să arătaţi că sunteţi perfecţi. Că aveţi vieţi perfecte şi că vă pricepeţi la de toate, bla, bla. Hai, mă lăsaţi?
Sunt de la foarte sătulă în sus de aşa ceva. De oameni prefăcuţi şi de mincinoşi. Poate că viaţa m-a lovit mai rău azi decât o făcea de obicei. Şi poate că mă doare prea tare şi nu voi putea trece peste foarte repede, dar asta nu înseamnă că fac pe perfecta. De ce să ascund că mă doare?
De ce să-ţi spun că mă doare undeva, şi să râd în hohote, când, de fapt îmi vine să plâng.
Sunt atât de sătulă de vieţile voastre perfecte, în care ştiţi să faceţi de toate, sunteţi aşa frumoşi şi populari, etc. Nişte prefăcuţi de care a ajuns să mă doară fix în cur. Da! Exact aşa cum aţi auzit.
Oare câtor persoane le-a păsat de mine atunci când eu am plâns? Câte persoane au venit să mă bată pe umăr şi să-mi spună "Va fi bine..."? Una, două?.
Dar voi mereu aţi avut parte de compania mea când v-a fost rău.
Dar nu mai pot. Nu mai pot să zâmesc când îmi vine să zbier. Şi n-am să mai tac. O să vă spun în faţă că sunteţi nişte pramatii. Şi da, îmi permit să vă numesc aşa, în fond, cine-mi interzice?
Aveţi impresia că mă cred mai cul decât voi? Da, mă cred. Ştiţi de ce? Pentru că eu am învăţat să trec singură peste toate, nu ca voi. Nişte ţaţe şi curvari. Superb! Cât sarcasm în vorbele mele.
Şi cam atât. Starea mea e din ce în ce mai aiurea. Mă simt naşpa. Şi ce? Pasă cuiva cumva?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu